Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Oamenii sunt creatori, dar puterea lor de creatie este investita in convingerile lor

Noi ne exprimam puterea creatoare prin cuvintele noastre. Tot ceea ce ne manifestam, noi manifestam prin puterea cuvantului. Indiferent de limba pe care o vorbim, intentia noastra se manifesta prin cuvant.

Puterea noastra de creatie consta in cuvant. Cuvantul este cel mai puternic dar de care dispune omul. El este instrumentul magiei.

Cuvantul creaza lumina, si cum lumina este mesagerul Vietii, cuvantul este Viata sau Dumnezeu, Evanghelia dupa Ioan exprima foarte clar acest lucru: „La inceput a fost cuvantul, iar cuvantul era la Dumnezeu, si Dumnezeu era cuvantul”. Indiferent de limba pe care o vorbim, intentia noastra se manifesta prin intermediul cuvantului. Prin cuvant, noi putem manifesta orice: vointa, intentia, iubirea, credinta, care inseamna toate acelasi lucru.

Ce inseamna sa ai credinta? Cine controleaza credinta, viata? De ce? Deoarece credinta inseamna incapacitatea cuvantului. A avea credinta inseamna a crede fara nicio indoiala. Credinta este maniera de manifestare a cuvantului, a intentiei noastre. A avea o credinta foarte mare inseamna a avea o putere foarte mare, caci in acest fel vointa noastra ramane nedivizata. Atunci cand cuvantul nu este subminat de indoiala, puterea sa este chiar si mai mare.

Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Activarea puterii intentiei este un proces de conectare la sinele originar si de renuntare la identificarea totala cu eul. Wayne W. Dyer, in cartea sa, „Puterea intentiei”, descrie acest proces de activare a intentiei ca fiind unul in patru etape:

1. Disciplina constituie prima etapa. Pentru a invata o noua sarcina, trebuie sa va antrenati corpul sa actioneze asa cum doresc gandurile. Deci, eliminarea identificarii cu eul nu inseamna incetarea relatiei cu trupul, ci, mai curand, antrenarea corpului pentru activarea dorintelor. Aceasta se poate face prin practica, exercitiu, deprinderi, alimentatie sanatoasa, si asa mai departe.

2. Intelepciunea este a doua etapa. Alaturi de disciplina, intelepciunea va cultiva capacitatea de concentrare si rabdarea de care aveti nevoie pentru a va armoniza gandurile, intelectul si sentimentele cu lucrarea trupului. Le spunem copiilor, cand ii trimitem la scoala: „Fiti disciplinat” si „Folositi-va mintea” si numim aceasta educatie, dar suntem departe de maiestrie.

3. Iubirea este etapa a treia. Dupa ce va disciplinati corpul cu intelepciune si intelectul prin studierea unei sarcini, procesul maiestriei implica sa iubiti ceea ce faceti si sa faceti ceea ce iubiti. In sectorul comercial aceasta inseamna sa te indragostesti de ceea ce oferi; apoi iti vinzi dragostea sau entuziasmul potentialilor clienti. Cand inveti sa joci tenis, este nevoie sa exersezi toate miscarile si, in acelasi timp, sa studiezi strategiile de joc. Trebuie, de asemenea, sa te bucuri de senzatia pe care ti-o da lovirea mingii si de faptul ca te afli pe teren – ca si de toate celelalte lucruri legate de joc.

4. Abandonul de sine este etapa a patra. Acesta este locul intentiei. Aici nu mai comanda trupul si mintea si patrundeti in intentie. „Exista in univers o forta incomensurabila, indescriptibila, pe care samanii o numesc intentie, si absolut tot ceea ce exista in cosmos este conectat la intentieprintr-o veriga de legatura”, este felul in care o descrie Carlos Castaneda. Te relaxezi si te lasi purtat de aceeasi putere ce transforma ghindele in stejari, florile in mere si particulele microscopice in fiinte umane. Creati-va, asadar, propria veriga de legatrua unica. Intregul cosmos va include pe dumneavoastra si sinele dumneavoastra disciplinat, intelept, iubitor, precum si toate gandurile si sentimentele pe care le nutriti. Cand va abandonati, aveti parte de iluminare si va puteti consulta sufletul infinit. Atunci, puterea intentiei devine disponibila si va poate duce oriunde simtiti ca suntei menit sa mergeti.

Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Iertarea autentica si reconcilierea sunt tranzactii intre doua persoane care sunt inlesnite de scuze. Unii oameni, cu precadere in societatile crestine, propovaduiesc iertarea fara scuze prealabile. Adesea citeaza cuvintele lui Iisus, „Iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre.”, (Matei 6:15). Astfel, ei spun sotiei al carei sot nu a fost credincios si isi continua relatia adulterina: „Trebuie sa-l ierti, altfel nici Dumnezeu nu te va ierta pe tine.” O astfel de interpretare a invataturilor lui Iisus este in dezacord cu restul invataturilor biblice despre iertare. Crestinului i se spune sa-i ierte pe ceilalti in aceeasi masură in care Dumnezeu ne iarta pe noi. Cum ne iarta Dumnezeu? Scripturile ne spun ca daca ne marturisim pacatele, Dumenzeu ne va ierta. Nimic in Vechiul sau Noul Testament nu sugereaza ca Dumnezeu iarta pacatele oamenilor care nu marturisesc si nu se pocaiesc pentru pacatele lor.

Atunci cand un pastor incurajeaza o sotie sa-si ierte sotul ratacitor cata vreme el continua in faradelegile sale, acel om ii cere in fapt ceva ce Dumnezeu Insusi nu ii cere. Invataturile lui Iisus ne spun sa fim intotdeauna dispusi sa iertam, asa cum si Dumnezeu este intotdeauna dispus sa ii ierte pe cei care se pocaiesc. Unii vor obiecta la aceasta idee, indicand ca Iisus i-a iertat pe cei care L-au ucis. Dar nu asta ne spun Scripturile. Ci faptul ca Iisus s-a rugat „Iarta-i Tata ca nu stiu ce fac.”, (Luca 23:34). Iisus si-a exprimat compasiunea si dorinta de a-Si vedea ucigasii iertati. Aceasta ar trebui sa fie si dorinta si rugaciunea noastra. Dar iertarea lor a venit mai tarziu cand si-au dat seama ca il omorasera cu adevarat pe Fiul lui Dumnezeu.

Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Am recitit zilele acestea un poem scris in 1954 de Dorothy Law Nolte, care a sustinut foarte multe workshop-uri dedicate vietii de familie. Este surprinzator cum aceste invataminte au rezistat probei timpului, oferind o abordare rationala a educatiei copiilor pentru generatii intregi de parinti. El ne reaminteste ca putem gasi oricand dorim timp pentru a ne contopi din nou cu ceea ce este important pentru noi in viata de familie.

Pe parcursul citirii acestor randuri, veti recunoaste probabil ideile care se transmit. Intr-adevar, poemul ne conecteaza cu ceea ce stim deja in sinea noastra, dar are capacitatea ca aceasta experienta impartasita sa devina vie si palpabila, astfel incat sa incurajeze evolutia unui parteneriat intre noi si copiii nostri.

Va invit acum sa savuram impreuna aceasta minunata creatie.

Daca traiesc in critica si cicaleala,

Copiii invata sa condamne.

Daca traiesc in ostilitate,

Copiii invata sa fie agresivi.

Daca traiesc in teama,

Copiii invata sa fie anxiosi.

Daca traiesc inconjurati de mila,

Copiii invata autocompatimirea.

Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Intr-un articol intitulat “Busola vietii”, Andy Szekely, psihoterapeut NLP, vorbeste despre schimbare. Adica, ce se intampla daca in loc sa ne schimbam meseria, obiceiurile alimentare sau relationale, ne-am hotari pur si simplu sa ne schimbam ….viata!

Cum ne poate ajuta „busola vietii” cu aceasta decizie majora ? Cum ne putem orienta atunci cand simtim ca vrem o schimbare, dar nu stim care este aceasta?

Exista numeroase motive intemeiate pentru care sa facem o schimbare majora in viata noastra.
Unii oameni iau o astfel de decizie in conditii de soc (au un accident sau pierd pe cineva drag). Altii iau decizia pentru ca se lasa inspirati de un mentor sau o intamplare deosebita din viata lor. Altii pur si simplu nu mai pot suporta starea de fapt si isi doresc o „curatenie generala”.

Oricare ar fi motivul, atunci cand ne aflam in situatia respectiva ar fi bine sa detinem un instrument simplu si eficient pentru orientare. El poate fi busola vietii, folosita intr-o maniera mai specifica.

Iata cum:

Daca privim cele doua axe ale busolei vietii, respectiv nord-sud si est – vest, vom putea observa o distinctie interesanta:

Axa nord-sud se refera la maiestria personala, iar axa est-vest se refera la maiestria sociala.

Nord-sud inseamna sanatate si spiritualitate iar est-vest inseamna viziune/intelepciune si iubire/empatie.

 Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Astazi va invit sa pasiti pe un pod peste timp si spatiu, al carui capat a fost tesut in Persia acum 1650 de ani de Hafiz, iar celalalt este in Craiova, tesut de o tanara din orasul nostru.

Va invit sa treceti pe acest pod imaginandu-va ca treceti podul viselor din imaginatie in realitate, avand intelepciunea misticilor si prospetimea sufletelor tinerilor din orasul acesta.

Sa va bucurati si sa lasati cuvintele sa vi se strecoare in suflet!

„Iubirea... oare ce este ea? Acest cuvant atat de scurt pentru un teritoriu atat de vast si de individual. Acel teritoriu pe care il tot cerem si cream, pe care il tot cautam, crezand, cu inocenta unui copil ca el se afla intre oceane adanci, departe de aceasta lume care se invarte tot mai ametitor in jurul nostru, cand de fapt el este in noi. Priviti-va in oglinda si zambiti-va. Iata acum iubirea! Va priveste in ochi! Priviti-va apoi partenerul si zambiti-i. Si acum ea va priveste la randul ei! Fiindca iubirea este pretutindeni. Ea este dincolo de lumea materiala, dincolo de ideal, dincolo de gand si spatiu, este respiraaia, este inspiratia, este acel „ceva” care ne miscă. Si atunci, cum iubim?

A iubi inseamna de fapt a-i oferi celuilalt ceea ce el are nevoie in acel moment fara a-i cere insa nimic in schimb. Ea nu este un troc, este omnipreznta care ne face sa accedem la fericire.

Iubirea este atunci cand iti privesti partenerul de cuplu si ii daruiesti tot ceea ce el viseaza fara a avea insa nevoie sa primesti la randul tau. Este atunci cand ii oferi spatiul infinit in care sa poata zbura in loc de a-l inchide intr-o colivie aurita si singuratica. Iubirea este atunci cand il privesti in ochi si stii ca prin ea sau prin el privesti cu adevarat toate femeile sau toti barbatii pamantului, cand ceea ce ii dai, ii dai pentru ea/el si nu pentru tine. Cand faci dragoste cu partenerul tau si stii ca in acea clipa te iubesti cu toata energia feminina sau masculina existenta.

                    Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Pentru a beneficia de acea stare de implinire afectiva in cuplu, trebuie sa fim dispusi sa invatam limbajele iubirii impreuna cu partenerul. Limbajele emotionale ale iubirii difera de la om la om, iar in cadrul unui cuplu limbajul partenerului poate fi atat de diferit de al nostru cum este chineza de franceza.

Oricat te straduiesti sa-ti exprimi iubirea in chineza, daca partenerul intelege doar franceza, el nu va sti cat il iubesti. Este foarte important sa descoperim care este de fapt limbajul de iubire al partenerului pentru a ne putea face intelesi.

Exista cinci limbaje ale iubirii, si anume: cuvintele de incurajare, iar aici tonul face muzica, timpul dedicat celuilalt sau timpul petrecut impreuna, primirea de daruri, serviciile sau a-ti exprima iubirea facând diverse lucruri pentru celalalt si mangaierile.

Prin timp acordat intelegem a-ti canaliza intreaga atentie asupra unei persoane. Asta nu inseamna sa stai langa partener si sa te uiti la televizor. In acest caz persoana „utila“ este televizorul, si nu partenerul sau partenera. A inchide televizorul si a privi partenerul, a-i vorbi inseamna timp acordat cu iubire celuilalt. A face o plimbare impreuna, a merge la restaurant si a va privi in ochi - apropo de acest lucru, putem ghici cu usurinta care cupluri sunt casatorite de multi ani si vin doar sa manance, prin privitul in gol si concentrarea atentiei doar spre mancare. Cuplurile care se iubesc se privesc in ochi si isi vorbesc privindu-se.

Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Cu cat experimentam mai repede forta educatiei pozitive, cu atat ne va fi mai usor sa renuntam la metodele de educatie bazate pe frica. Pentru ca educatia pozitiva sa functioneze, ar fi bine sa renuntam la pedepsirea sau amenintarea copiilor. Vom descoperi ca acestia vor incepe, in mod magic, sa raspunda acestei noi educatii. Iar acest lucru este valabil pentru copiii de toate varstele.

Una dintre cele mai importante tehnici pe care trebuie sa o deprinda o mama este aceea de a fi directa, mai ales cu baietii. De obicei, mamele arata ce le nemultumeste, dar n-o fac printr-o cerere. Este ca si pescuitul intr-un desert.

Sansa ca parintii sa obtina ceea ce dorec atunci cand cer ceva copiilor este foarte mica.

                    Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Stiu ca este o abordare neobisnuita. Suna ca si cum relatia de cuplu ar fi un element de sine statator si am proceda la tratarea ei individual de „ea“ si de „el“. Chiar asa si este. Relatia de cuplu din perspectiva psihoterapiei, si nu numai, este o constructie. Este ceea ce el si ea construiesc impreuna.

Am fost pusa de multe ori in situatia neplacuta, atunci cand discutam cu prietenii despre un cuplu recent divortat, care facea parte din grupul nostru, sa explic de ce dupa ce stam de vorba cu ea ii dam dreptate ei si apoi, cand il intalnim pe el, suntem si mai bulversati si evident ca ii gasim si lui o gramada de parti bune. Nu intelegem cum doua persoane, atat de cumsecade, au ajuns sa divorteze. Ei bine, asta se intampla pentru ca noi confundam persoanele, comportamentul fiecaruia, cu relatia de cuplu. Intr-o casnicie, prietenie, intr-un cuplu, de fapt avem de-a face cu o „ea“, cu un „el“ si cu ceea ce ei construiesc impreuna, ceea ce rezulta din intalnirea lor - relatia de cuplu. De aceea e bine sa nu ne grabim si sa punem rapid un diagnostic, si anume, daca ea nu a avut o casnicie reusita, nu poate fi o femeie iubitoare sau, daca el tocmai a terminat un divort, nu poate fi un partener potrivit.

Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Dragostea adevarata este drumul spre un ideal comun. De multe ori insa, acesta este intrerupt atunci cand se intersecteaza cu drumurile interioare ale fiecaruia. Uneori, unul dintre parteneri se indreapta spre el insusi. Dragostea conjugala, spre deosebire de dragostea in afara casatoriei, este mai putin spectaculoasa, dar in mai mare masura lucida si profunda. Este mai putin tulburatoare emotional, dar nu mai dramatica prin procesul metamorfozelor creatoare, ale rolurilor si comportamentelor.
In cartea „Elemente de psihologie a cuplului“, psihologii Iolanda si Nicolae Mitrofan descriu pe larg diferentele dintre cele două tipuri de dragoste, cea din afara casniciei si cea din interiorul ei. Aparenta in iubire capata astfel o diversitate de manifestari si formule comportamentale care contureaza anumite stiluri si tipuri de parteneri.

Exista tipul sotului laudativ si admirativ care manifesta o tandrete demonstrativa pe scena sociala, in grupul de prieteni, rude sau cunoscuti, ceea ce nu-l impiedica in intimitate sa fie ostil, posac, indiferent fata de sotie. Sotia excesiv de supusa, docilă, desi mimeaza necesitatea si satisfactia primirii unui sprijin si a unei protectii afective din partea acestuia, decide si actioneaza de cele mai multe ori independent. Deseori joaca partitura indragostitei, dar disimuleaza egoismul, imaturitatea si incapacitatea de a iubi real. Iubirea de fatada, afisata demonstrativ, prin gesturi conventionale, plictisitoare, devine obositoare, lipsita de sens si de substanta. Partenerii angajati in jocul interactional al iubirii aparente prezinta de obicei anumite structuri de personalitate nepregatite pentru acest tip de comuniune completa si matura cum este casatoria.