ABSTRACT

            Many people come to belive events which have never actualy happened to them. What kind of people are susceptible to this? This is a quastion currently being investigated in relation to the false memories.
            Inherent in false memories is a person taking responsability for an act he or she did not commit, or when partcipinat in an experiment come to remember an even which has never actually occurred (Loftus, 1997).
            The risk of taking such responsability may be elevated in juveniles. To study posible factors that influence individuals  likelihood for taking responsability for somting they did not do, participants in  experiment were led to belive they crashed a computer when in fact they had not.
            Participant from 2 age groups were tested: 10-and 12-years olds, 28-and 32- years olds. Additional, suggestibility was investigated as a potential individual-difference factor affecting vulnerability to admissions of guilt.
            Results showed that children and more suggestibile participans were more lokely than adults and less suggestible participants to falsely take responsability. Implications of these findings for juvenile justice are discussed.  

ABSTRACT

            Many people come to belive events which have never actualy happened to them. What kind of people are susceptible to this? This is a quastion currently being investigated in relation to the false memories.
            Inherent in false memories is a person taking responsability for an act he or she did not commit, or when partcipinat in an experiment come to remember an even which has never actually occurred (Loftus, 1997).
            The risk of taking such responsability may be elevated in juveniles. To study posible factors that influence individuals  likelihood for taking responsability for somting they did not do, participants in  experiment were led to belive they crashed a computer when in fact they had not.
            Participant from 2 age groups were tested: 10-and 12-years olds, 28-and 32- years olds. Additional, suggestibility was investigated as a potential individual-difference factor affecting vulnerability to admissions of guilt.
            Results showed that children and more suggestibile participans were more lokely than adults and less suggestible participants to falsely take responsability. Implications of these findings for juvenile justice are discussed.  

KEY-WORDS: false memories, suggestibility, social compliance
 

I. FALSELE MEMORII

      Preocuparile privind imperfectiunile memoriei au un trecut lung, in care principalele cercetari vizeaza maleabilitatea si sugestibilitatea memoriei umane. In 1890, William James, descria astfel conceptul de false memorii: “multi oameni, probabil, intampina dificultati in descrierea trecutului personal, falsele memorii apar cel mai adesea in relatarile pe care le facem altora, despre experientele personale, relatari care sunt in general mult mai simple si mai interesante decat adevarul (realitatea)”.
      La inceputul anilor 1970, Elizabeth F. Loftus initiaza diverse cercetari prin care  studiaza “efectul dezinformarii” (engl. misinformation effect, Loftus). Cercetarile realizate de Loftus evidentiaza urmatorul principiu “cand martorii unui eveniment sunt ulterior expusi la  informatii noi despre un eveniment petrecut, si in acelasi timp fals, depozitiile lor vor fi distorsionate”, (Loftus, 1970). 
      Mazzoni, Loftus & Kirsch (2001) propun un model de formare al falselor memorii compus din trei dimensiuni:
      - informatiile false trebuie sa para cat mai plauzibile;
      - subiectii isi formeaza credinte in legatura cu evenimentele false;
      - subiectii trebuie sa proceseze credintele formate si sa inceapa sa fabuleze despre evenimentele pe care le considera ca facand parte din propriul trecut.
      Urmatoarele cercetari incep sa se focalizeze pe factorii care ne fac mai predispusi in formarea falselor memorii. Indivizii tineri, naivi, sugestibili, anxiosi, stresati, privati de somn, indivizi cu un coeficient de inteligenta scazut, sau persoanele aflate sub influenta alcoolului sau a altor droguri, sunt mai predispuse la formarea falselor memorii (Kassin, 1997; Kassin & Kiechel, 1996).
      Relatia dintre falsele memorii si gradul de sugestibilitate al subiectilor, a reprezentat un interes inca din 1996 când Kelly, Amodio & Lindsay obtin  primele rezultate semnificative. In 2000 Peiffer & Trull continua sa cerceteze daca sugestibilitatea ridicata coreleaza semnificativ cu formarea falselor memorii utilizand paradigma DRM (care explica formarea falselor identificari in sarcinile verbale), aceeasi cercetare este replicata in 2003 de catre Reinad Beidas care introduce in experiment si a doua paradigma care explica falsele memorii KK (utilizand sarcina tastei ALT). Rezultatele se dovedesc a confirma ipoteza cercetarii doar in cazul in care sugestibilitatea este pusa in legatura cu sarcina tastei ALT, in cazul sarcinii de verbalizare, relatia dintre sugestibilitate si formarea falselor memorii nu este semnificativa. 

Paradigme ale  falselor memorii

      Operational, putem defini o falsa memorie drept reamintirea unui cuvant care nu a fost prezentat anterior. Termenul de falsa memorie, poate fi utilizat de asemenea si in cazul reamintirii unor evenimente care nu fac parte din trecutul personal al unui individ. Literatura de specialitate atrage atentia asupra urmatoarelor tipuri de distorsiuni care pot interveni in cazul reactualizarii din memorie a unui eveniment:
      a) schemele cognitive ale individului;
      b) stresul sau valenta afectiva a evenimentului;
      c) informatiile posteveniment, la care individul are acces dupa derularea evenimentului;
      d) modul prin care individului i se cere reactualizarea evenimentului. 

      In cadrul cercetarilor de laborator au fost identificate diferite tipuri de false memorii, diferentele calitative vizeaza tehnicile experimentale  de inducere. Doua paradigme particulare de investigare sunt:
                   - paradigma Deese - Rodiger - McDermott (DRM) 1995;
                   - paradigma Kassin & Kiechel (KK) 1996.
       Paradigma DRM produce formarea falselor memorii pentru cuvinte, in timp ce paradigma KK produce formarea falselor memorii pentru evenimentele nepetrecute. 

1. Paradigma DRM
           
            O metoda particulara de a induce false identificari/memorii este DRM-ul (1995), cercetarea care se afla la baza acestei paradigme este o modelare a unui studiu realizat în 1959 de către J. Deese. In anul 1995 Henry Roediger & Kathleen McDermott, propun o cercetare bazata pe studiul lui Desse, in care, utilizand doua experimente, reusesc sa dovedeasca mecanismele care stau la baza falselor reactualizari si a falselor recunoasteri .
      Paradigma indica situatia in care subiectii solicitati sa analizeze o lista de cuvinte obisnuiesc sa isi reaminteasca un cuvant care nu era prezentat in lista originala, dar care prezinta aceeasi forma semantica. Cuvantul care nu apare in lista originala este numit „momeala” („critical lure”). Fiecare cuvant prezentat in lista originala este asociat semantic cu „momeala”.       Astfel, lista de cuvinte prezentate subiectilor contine cuvinte de genul pat, odihna, trezire, somn, obosit, a sforai, pijama, pui de somn, asternut, a motai care sunt asociate semantic cu cuvantul, neprezentat, somn („lure”). Subiectii sunt rugati sa-si aminteasca cat mai multe cuvinte din lista prezentata. Sarcina subiectilor fiind reactualizarea cat mai curata a listei, rezultatele indicand ca in 60 % din cazuri sunt prezente falsele reamintiri, adica prezenta cuvantului somn (cuvant care nu a fost prezentat subiectilor). Cand subiectii sunt intrebati daca cunosc sau isi reamintesc cuvantul neprezentat in lista, acestia adesea afirma ca isi reamintesc cuvantul (adica momeala) (Roedige & McDermott, 1995). 

2. Paradigma KK

      O alta metoda importanta de investigare a falselor memorii este propusa de Kassin & Kiechel in 1996; aceasta examineaza rolul compliantei sociale in formarea falselor identificari pentru evenimentele nepetrecute.
Obiectivele cercetarii sunt:

1. inducerea  unor false memorii/marturii prin dovezi/evidente false (complianta);

2. identificarea indivizilor care cred ca falsele memorii/marturii sunt adevarate (interiorizarea vinei, greselii);

3. identificarea numarului de subiecti care isi dezvolta false detalii pentru a-si dovedi falsele memorii (fabulatia).

      Experimentul propus de cei doi autori (Kassin & Kiechel) este considerat cel mai inovativ din literatura de specialitate, datorita situatiei pe care o exploateaza. Autorii demonstreaza experimental ca subiectii sunt mai predispusi la formarea falselor memorii cand sunt acuzati de un martor - complice care pretinde ca a observat evenimentul. Experiment care a fost utilizat si in cercetarea de fata. 

II. DISTORSIUNI ALE MEMORIEI

      O falsa memorie este o memorie care reprezinta o distorsiune a unui eveniment actual, sau o fabulatie a unui eveniment imaginat.
      Psihologia cognitiva a inceput sa cerceteze memoria inca inainte de a deveni o importanta ramura a psihologiei. In prezent, in literatura de specialitate, memoria este dihotomizata in numeroase dimensiuni precum:
      - memorie primara si secundara;
      - memorie senzoriala, de scurta durata (MSD) si de lunga durata (MLD);
      - memorie procedurala si declarativa;
      - memorie implicita si explicita,
      - memorie ecoica si iconica;
      - memorie episodica si semantica;
      Termenul de memorie implica capacitatea de codificare, stocare si reactualizare a informatiei. Analizand elementele prezentate in definirea memoriei, se fac urmatoarele precizari:
      - codarea (memorare, fixare, encodare, engramare) este faza memoriei in care informatia este tradusa intr-un cod (imagini, sunet, propozitii), astfel incat sa poata patrunde in sistemul memoriei;
      - stocarea (conservare, pastrare) se refera la retinerea informatiei pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp;
      - reactualizarea (actualizarea, recuperarea) are in vedere aducerea la suprafata a informatiilor retinute in vederea utilizarii lor in activitatea umana. 
      Definind memoria ca un proces de reflectare a experientei acumulate, inregistrate si stocate, trebuie sa precizam ca „memoria este un proces complex de reflecatare activa, selectiva si inteligibila a experientei umane” (3). Caracterul activ al memoriei rezulta din faptul ca ceea ce memoram se afla in stransa legatura cu continutul concret si conditiile activitatii pe care o desfasuram, cu obiectivele pe care le urmarim. Retinerea si reactualizarea informatiilor este selectiva, adica omul nu retine tot si nici nu reactualizeaza tot, ci se memoreaza mai repede si mai durabil ceea ce reprezinta o anumita motivatie pentru subiect, ceea ce corespunde trebuintelor, dorintelor, atitudinilor, sentimentelor, inclinatiilor si intereselor subiectului.       Caracterul inteligibil al memoriei presupune intelegerea celor memorate si reactualizarea, precum si sistematizarea, clasificarea, ierarhizarea si structurarea care asigura atat legatura memoriei cu gandirea cat si caracterul logic, rational, constient, deci inteligibil (3).
       Consider utila o analiza succinta a conceptului de memorie episodica, acest tip de memorie aflandu-se direct implicat in procesul de formare a falselor memorii.

      Memoria episodica se refera la memoria evenimentelor autobiografice: cand si unde am trait un anumit eveniment. De exemplu amintirile despre ultimul revelion, prima dragoste, ce am facut in vacanta/concediu etc. intra in memoria episodica.
      Reactualizarea informatiei din memoria episodica implica activarea unor regiuni din interiorul Cortexului Prefrontal Anterior (P.F.C.). Aceasta ipoteza i-a determinat pe cercetatori sa conchida ca aceasta regiune contribuie la reactualizarea episodica a informatiilor. Cortexul Prefrontal Anterior este activat si in alte sarcini complexe, nu doar in reactualizarea episodica. O ipoteza  care sustine aceste rezultate este ca reactualizarea episodica implica o serie de procese cognitive generale, care ajuta activitatea PFC. In cercetarea din 2005, autorii Reynolds, McDermott & Braver (5), studiaza modul in care procesele cognitive ajuta PFC, facand comparatii directe intre efectele de integrare (adica, integrarea informatiilor prezentate la nivel intern) si reactualiazarea episodica la aceiasi subiecti. Cercetarea din 2005 este o replicare a unor cercetari anterioare in care sau analizat regiunile functionale ale PFC, care sunt senzitive la integrarea sau la reactualizarea episodica. Regiuni distincte ale PFC sunt senzitive la diferite niveluri de manipulare. Astfel, regiunea de interes (Regions of interest; ROI), prezinta o senzitivitate ridicata in procesul de reactualizare episodica  a informatiei, cat si la fenomenul integrării. Răspunsul la fiecare efect se manifesta la diferite intervale de timp. Astfel, efectul reactualizarii se manifesta mai tarziu decat efectul integrarii. Pe scurt, cercetarea realizata de Reynolds evidentiaza noi si importante contributii ale functiilor cognitive la nivelul PFC.
             
      ► O  clasificare a distorsiunilor de la nivelul memoriei implica urmatoarele dimensiuni: 
a) schemele cognitive ale individului;
b) stresul sau valenta afectiva a evenimentului;
c) informatiile posteveniment la care individul are acces dupa derularea evenimentului;
d) modul prin care individului i se cere reactualizarea evenimentului;

1. Schemele cognitive
 
      Ca ansamblu organizat de cunostinte, schema cognitiva consta intr-o structura generala de cunostinte activate simultan, corespunzand unei situatii complexe din realitate.
      Principalele caracteristici ale schemelor cognitive sunt:

1. schemele cognitive sunt blocuri de cunostinte insecabile si in raport cu alte informatii;

2. structurile cognitive denota situatii mai complexe;

3. schemele sunt structuri generale şi abstracte;

4. schemele sunt modalitati de organizare a cunostintelor declarative; (7)

      Un exemplu concludent este cel in care un martor care a asistat la un jaf in timpul noptii este solicitat sa prezinte cat mai multe informatii despre infractor. In relatarile sale, martorul face referire la o persoana de sex masculin, fara a detine informatii concrete cu privire la aceasta relatare (datorita intunericului nu a fost posibila o identificare in functie de gender). In marturia sa, martorul include in mod cert informatii care provin din propria schema cognitiva, unde infractorul este asociat cu o persoana de sex masculin. Rezultand astfel o biasare a depozitiei martorului, prin includerea unor informatii false.
      In concluzie, trebuie sa avem in vedere modul in care individul (clientul/pacientul) clasifica si incadreaza evenimentele la care a luat parte sau a asistat, pentru a evita cat mai mult distorsiunile ce pot sa apara in descrierea unei amintiri. 

2. Stresul si valenta afectiva asociata evenimentului
           
      Stresul este definit, ca un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu cerinte, sarcini, situatii, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase, sau cu o miza mare pentru persoana in cauza (A. Baban) (6). In psihologia contemporana este evidenta valenta pe care o are un eveniment incarcat emotional asupra comportamentului unei persoane care a asistat la el, respectiv a unui eveniment lipsit de incartcatura emotionala. Legatura dintre reamintirea unui eveniment si stresul produs de evenimentul respectiv a fost amplu analizata de specialisti, acestia dovedind ca stresul influenteaza in linii mari calitatea reamintirii. Biasarea pe care factorul stres o are asupra calitatii reamintirilor poate fi una pozitiva sau una negativa, in funcţie de stabilirea „nivelului optim”.           

3. Informatiile posteveniment
           
      Asa cum am amintit in subcapitolele anterioare una din dimensiunile care incurajeaza formarea falselor memorii este abundenta informatiilor posteveniment. Cu alte cuvinte, informatiile pe care individul le primeste dupa manifestarea evenimentului. Aceste informatii posteveniment patrund in memoria individului si ingreuneaza procesul de diferentiere intre ceea ce s-a intamplat de fapt si ceea ce s-a aflat dupa aceea din surse variate. In viata reala, aceste surse de informatie sunt: descrierile din mass-media, descriererile facute de alti participanti la eveniment, sugestibilitatea interogativa sau chiar individul in sine poate reprezenta o sursa de informaţii prin schemele sale cognitive despre eveniment. In conditii de laborator/medii artificiale, sursa de informatii posteveniment este manipulata cu grija de experimentator si de observatorii - complici. 
      Un exemplu relevant de cercetare este propus in literatura de specialitate de McCloskey & Zaragoza în 1985 (1), subiectii vizioneaza un film in care acţiunea este focusata pe un barbat care fura diferite obiecte dintr-un magazin (ex. un ciocan). Subiectii sunt impartiti in doua grupe, grupul experimental si grupul de control. In faza urmatoare, subiectii sunt rugati sa citeasca o naratiune despre ceea ce au vizionat, grupul experimental beneficiaza de informatii false despre ceea ce au vizionat, li se spune ca ceea ce a furat barbatul este un cleste. Faza a treia este reactualizarea peliculei vazute. Rezultatele cercetarii demonstreaza ca subiectii din grupul experimental (care au primt informatii false) fac mai multe erori de reactualizare decat subiectii din grupul de control (care nu au fost supusi efectului de dezinformare). Astfel, autorii demonstreaza experimental asumptia conform careia „informatiile (false) primite post-eveniment favorizeaza formare falselor memorii” (1).
      Concluzionand, putem afirma ca este foarte important sa cerem clientilor/pacientilor sa-si bazeze reactualizarea pe ceea ce au vazut/trait/simtit, deoarece alte informatii pot fi inconsistente cu realitatea evenimentului. Efectul dezinformarii se pastreaza, este un efect neconjunctural care apare ca rezultat al noilor informatii.            

4. Reactualizarea informatiilor    
           
            Reactualizarea unui eveniment se poate face printr-o solicitare a clientului/pacientului, care va povesti, verbal sau in scris, un eveniment la care a participat sau a asistat (astfel se dirijeaza atentia clintului/pacientului spre o anumita etapa a evenimentului), sau prin adresarea unor intrebari referitoare la evenimentul respectiv (i se cere sa-si aminteasca o secvenţa).  
      Reactualizarea eficienta este data de :

1. contextul reactualizarii, care are cat mai multe proprietati similare celor prevazute in contextul memorarii;

2. contextul reactualizarii, care are cat mai putine asemanari cu alti stimuli decat cei care trebuie reamintiti; (7)

      Dupa cum am amintit anterior, reactualizarea se poate face în doua moduri diferite, care sunt cunoscute sub denumirea de reactualizare libera, respectiv reactualizare dirijata. Avantajul primului tip de reactualizare este dat de absenta sugestiilor sau a influentelor straine care pot distorsiona informatia memorata. Dar apare si un dezavantaj datorat neimplicarii interogatorului, astfel se poate omite prezentarea unor parti importante ale evenimentul relatat.
      In ceea ce priveste reactualizarea dirijata, avantajul este dat de implicarea interogatorului care poate directiona relatarea spre partile esentiale ale evenimentului. Dar aceste intrebari adresate de interogator pot reprezenta insa si o sursa a distorsiunii memoriei prin informatiile pe care le contin, acesta fiind si unul din dezavantajele reactualizarii dirijate.

      ► Analizand cercetarile din literatura de specialitate de dupa anii 1970, observam o taxonomie a factorilor care produc distorsiuni ale memoriei.
      - efectul  relatarii la nivelul memoriei (en. relatedness effects);
      - efectul interferentei (en. interference effects);
      - efectul reconstituirii sau al presupunerii ( en. retrieval and guessing effects);
      - efectele imaginatiei (en. imagining effects);
      - efectele contextului social (en. effects of social context);
      -  diferentele individuale din acest proces (en. individual differences); 

III. SUGESTIBILITATEA

      Mecanismul prin care sugestia se exprima este urmatorul: stimul sugestie - expectante, motivatia si atitudinea subiectului fata de situatia sugestiva - imaginatia subiectului. In literatura intalnim diferite tipologii de sugestii: sugestii directe, care sunt formulate pentru a obtine efectele la care ne referim intr-o maniera directa si specifica; sugestii indirecte, se  relationeaza intr-o maniera subtila. In functie de tipul de structura sugestiile pot fi: sugestii pozitive, sugestii negative, sugestii referitoare la continut, sugestii referitoare la proces.

      Studiile de specialitate prezinta urmatoarea taxonomie a sugestibilitatii:
      - sugestibilitate ideomotrica sau primara Eysenck, Hilgard, teorie pe baza careia „sugestia este actul prin care o idee este activata in creier si acceptata de acesta”, ulterior Binet propune conceptul de „idei directoare”(engl. Body-Sway test);
      - sugestibilitate secundara (evidenţiată de Binet), consta in receptivitatea la sugestiile directe, in care natura precisa a scopului sau rezultatului urmarit nu este explicita;
       - sugestibilitate tertiara reprezentata de sugestibilitatea interogativa (Gudjonsson, 1986). Acesta forma de sugestiblitate aduce in schema conceptuala a sugestibilitatii o calitate interpersonala, care este definita in termenii prestigiului inductorului;
       Deoarece cercetarea de fata include scala de sugestibilitate propusa de Gudjonsson, voi trata in continuare doar al treilea tip de sugestibilitate, si anume, sugestibilitatea interogativa.
      Sugestibilitatea interogativa, desi a fost mentionata initial de A. Binet, este teoretizata in mod explicit in ultimii ani. Beneficiind de experienta sa de consultant psihologic la interogatoriile politiei, G.H.Gudjonsson teoretizeaza aceasta importanta dimensiune a sugestibilitatii in lucrarile sale din 1986 (Gudjonsson & Clark) si 1989. Sugestibilitatea interogativa este definita ca „masura in care, in cadrul unei relatii sociale restranse, oamenii ajung sa accepte mesajele comunicate in timpul chestionarii formale, astfel incat răspunsul lor comportamental ulterior sa fie afectat” (Gudjonsson, 1989). Autorul subliniaza importanta incertitudinii, increderii interpersonale si expectatiilor. In modelul propus este evidentiata relatia dintre sugestibilitatea interogativa si diversele variabile, relatiile negative cu inteligenta, memoria, stima de sine, asertivitatea, si pozitive cu anxietatea si dezirabilitatea in general. De o tratare aparte, in literatura de specialitate, a beneficiat evaluarea relatiei dintre sugestibilitatea interogativa si strategiile de adaptare pe care subiectii le dezvolta in timpul interogatoriului. Astfel, strategiile de adaptare de tip „evitare” in confruntarea cu stresorul conduc la manifestarea unei sugestibilitati crescute, in timp ce subiectii care au inclus examinarea critica a situatiei si tensiunilor lor au fost mai putin sugestibili.
      In cazul sugestibilitatii interogative, mecanismele sunt urmatoarele:

1. sugestia apare sub forma unei intrebari;

2. expectanta ia forma expectantei de succes, atitudinea si motivatia sunt determinate de increderea interpersonala;

3. nu este implicata imaginatia.

      Sugestibilitatea interogativa se caracterizeaza prin urmatoarele dimensiuni (Gudjonson 1986):
      a) implica o procedura de chestionare intr-o interactiune sociala;  
      b) intrebarile vizeaza in special experientele si evenimentele trecute;
      c) sugestibilitatea interogativa contine o puternica componenta a incertitudinii care este relationata cu capacitatea individului de procesare cognitiva;
      d) implica o puternica situatie stresanta avand consecinte importante pentru martor, victime sau suspecti.
Una dintre cele mai utilizate instrumente de masurare a sugestibilitatii este Gudjonson Suggestibility Scale 2 (1997).
      In 2000, Peiffer & Trull examineaza pentru prima data legatura dintre sugestibilitate si formarea falselor memorii pornind de la  paradigma DRM. Rezultatele cercetarii indica faptul ca nu exista nici o legatura intre cele doua dimensiuni, autorii ignora insa a doua paradigma care explica formarea falselor identificari: reamintirea evenimentelor nepetrecute. In 2003, Reinad Beidas a replicat cercetarea incluzand de aceasta data in experiment si legatura dintre sugestibilitate si paradigma KK.
In ceea ce priveste dihotomia dintre sugestibilitatea la copii si la adulti, putem trasa cateva idei de baza, idei care vor fi prezentate in continuare:
      - principalele cercetari din domeniul sugestibilitatii, evidenţiaza scoruri mai ridicate la copii in comparatie cu persoanele adulte (Ceci, Toglia,&Ross, 1987; Goodman&Reed, 1986;  Ceci&Bruck, 1993;Goodman, Emery, & Haugaard, 1998). Similar, Ceci & Bruck (1995) demonstreaza ca la copii se obserava scoruri mai ridicate in formarea falselor memorii.
      - sugestibilitatea poate fi descrisa similar cu „complianta sociala”, cu cat copii sunt mai mici cu atat mai mare este nivelul de sugestibilitate al acestora, legatura dintre sugestibilitate si formarea falselor memorii coreleaza semnificativ cu relatia dintre varsta individului si sugestibilitatea acestuia ( Redlich, Allison, Goodman, Gail,  “Taking Responsibility for an Act Not Committed:  The Influence of Age and Suggestibility”). Tousignant (1984) demonstreaza experimental ca persoanele de gen feminin obtin un scor mai ridicat la scalele de sugestibilitate.
      - factorii de natura psihologica si sociala pot sa influenteze maniera in care informatia despre evenimente este codata, stocata si reactualizata, in randul copiilor, astfel este descrisa sugestibilitatea la copii, de Ceci & Brucks (1993). Cercetarile de specialitate evidentiaza ca  sugestibilitatea la copii poate fi sporita printr-o biasare din partea experimentatorului, acesta poate infulenta copiii cu sugestii implicite si explicite, repetand intrebarile si dezvoltand impresia ca experimentatorul asteapta un anumit gen de raspuns.  De asemenea, sugestibilitatea variaza in functie de urmatorii factori intrinseci fiecarui individ: metacognitii, coeficient de inteligenta, temperament. (Gedie, Fradin & Beer, 2000).

I. EXPERIMENT

      Ce tip de oameni sunt predispusi sa formeze false memorii (eng. false memories)? Aceasta este intrebarea la care se cauta raspuns in cadrul acestei lucrari, respectiv daca sugestibilitatea poate fi considerata un factor predictor pentru formarea falselor memorii? Falsele memorii, in mediu de laborator, apar (se formeaza) atunci cand participantii la un experiment isi reamintesc evenimente care nu s-au petrecut niciodata, in trecutul lor personal (Loftus, 1997), sau isi insusesc vina pentru un act pe care nu ei l-au comis. Intrebarile referitoare la falsele memorii beneficiaza de o atentie deosebita din partea cercetatorilor din psihologie; mai exact cele referitoare la factorii predictori ai falselor memorii (Loftus & Pieckrell, 1995; Roediger & McDermott, 1995; Kassin & Kiechel, 1996; Loftus, 1996; Peifffer & Trull, 2000). Acest fenomen beneficiaza de o amploare deosebita datorita imlicarilor psiho-legale, unde accentul cade pe depozitiile martorilor si diferentele individuale in formarea falselor memorii.
      Cercetarile din domeniu sunt direct implicate in cazurile controversate in care unii adultii isi reamintesc abuzuri traite in copilarie. Exista dovezi certe in literaturile de specialitate care indica efectele indezirabile ale tehnicilor de interogare asupra memoriei indivizilor interogati, aceasta indicand ca experiente similare se petrec si in cazul martorilor interogati de anchetatori. De asemenea, cercetarile din domeniu confirma posibilitatea “implantarii” falselor memorii la oameni; in schimb, exista putine dovezi referitoare la tipologia de oameni predispusi la formarea de false memorii. Astfel, este indiscutabila necesitatea unor studii care sa dovedeasca stiintific:
      - care este tipologia  de indivizi mai sugestibili si predispusi la formarea falselor memorii legate de  abuzuri sexuale;
      -  si  distorsiunile de memorie care pot sa apara la martorii unor evenimente.
      Cercetarea prezenta incearca sa evidentieze daca sugestibilitatea are un rol in formarea falselor memorii utilizand doua grupe de subiecti, 10-12 ani si 28-32 de ani. Riscul de a-si atribui vina pentru un act necomis fiind mai ridicat in randul copiilor. Cercetarea are la baza paradigma propusa de Kassin & Kiechel in 1996, in care falsele memorii sunt dezvoltate printr-o sarcina de tastare la calculator. Gradul de sugestibilitate al partcipantilor a fost masurat in baza Scalei de Sugestibilitate Interogativa Gudjonsson 2 (GSS2). Astfel, pentru a studia posibilii factori care ii determina pe oameni sa formeze false memorii, participantii la cercetare au fost facuti sa creada ca au distrus un soft al calculatorului, act pe care in fapt nu l-au savarsit.

Obiectivele cercetarii sunt:

a) Obiectiv general

1. surprinderea unor aspecte de diferentiere in formarea  falselor memorii;

b) Obiective specifice

1. investigarea relatiei  dintre sugestibilitate si formarea falselor memorii;

2. compararea rezultatelor obtinute la grupe diferite de varsta, in ceea ce priveste formarea falselor memorii si sugestibilitatea.

Ipoteze de lucru

Ipoteza I. Scorurile ridicate la scala de sugestibilitate GSS2 vor corela semnificativ cu scoruri ridicate la sarcina tastei „ALT”.
Ipoteza II. Scorurile la sarcina tastei „ALT” vor diferentia semnificativ intre cele doua grupe de varsta incluse in studiu. Adica, cele mai ridicate scoruri ar trebui sa fie obtinute in cazul copiilor, grupa de varsta 10-12 ani (Ceci & Bruck, 1995 confirma ca la copii rata de formare a falselor memorii este mai ridicata).   

 Metoda de lucru

a) Subiecti
In cadrul experimentului au participat 40 de subiecti;

1. 20 de subiecţi cu varsta intre 10-12 ani;

2. 20 de subiecti cu varsta intre 28-32 de ani.

Criterii de includere:

1. Subiecti care cunosc scrisul-cititul in limba romana

2. subiecti care detin abilitati de redactare la calculator

Caracteristicile esantionului:
      Toti cei 40 de subiecti au domiciliul in municipiul Satu Mare. Din totalul de participanti, 36 sunt de etnie romana, iar 4 sunt de etnie maghiara, dar vorbesc fluent limba romana. Subiectii adulti au varsta medie 29,6 ani iar pentru copii varsta medie este 10,6 ani. Sexul copiilor, 10 fete si 10 baieti. Diferentele de gender pentru adulti - 15 femei si 5 barbati. In ceea ce priveste nivelul de scolarizare - din randul adultilor, 7 femei si 3 barbati cu studii superioare; 6 femei si 2 barbati au absolvit un colegiu; 2 femei au absolvit liceul; - din randul copiilor, 4 baieti si 9 fete sunt clasa a V-a; 6 baieti si 1 fata sunt clasa a IV-a.

b) Materiale
           
      I. Sugestibilitatea a fost apreciata utilizand Scala de Sugestibilitate Interogativa Gudjonsson (GSS 2). Scala de sugestibilitate interogativa a fost propusa in scopul evaluarii raspunsului unei persoane la „intrebarile sugestive” precum si la feedback-ul negativ dat de experimentator. Scala a fost supusa unor indelungi standardizari si validari (Gudjonsson, 1983; Gudjonsson, 1984; Gudjonsson & Lister, 1984; Singh & Gudjonsson 1984; Tully & Cahil, 1984; Haraldson, 1985; Gudjonsson, 1986; Gudjonsson, 1994; Clare, Gudjonsson, Rutter & Cross, 1994). Scala GSS 2 a fost si este utilizata pe un larg esantion de populatie, inclusiv la delicventii juvenili, criminalii adulti, persoane cu handicap mental etc. 

      II. Materialele pentru sarcina tastei „ALT”, sarcina propusa de Kassin & Kiechel in 1996 sunt:

1. un notebook Toshiba;

2. un soft special conceput pentru a se autodistruge; programul contine 68 de litere care apar pe ecran sub forma de flash-uri de diferite culori si cu diferite viteze.

      Dupa 60 de secunde de redactare, pe ecranul notebook-ului apare „Error 267: Contact Administrator”.
 De asemenea, subiectii au de completat doua chestionare, unul care cuprinde cinci intrebari si vizeaza abilitatile de redactare a subiectilor, si un altul care cuprinde patru intrebari, instrumentand formarea falselor memorii.
      Studiul cuprinde mai multe faze, s-a inceput cu aplicarea scalei de sugestibilitate GSS 2, continuand cu sarcina tastei „ALT”, finalizandu-se cu ultimele etape ale testului de sugestibilitate.
           
      Detaliat, studiul prezinta urmatoarea structura:

      ►Fiecaruia dintre subiecti i s-a citit  (cu voce tare) povestirea, sarcina lor fiind de a urmari naratiunea, dandu-li-se urmatoarea instructiune:
„Iti voi citi o povestire scurta. Asculta-o cu atentie deoarece cand o voi termina de citit te voi ruga sa notezi tot ce iti amintesti din povestire ”.
      Dupa citirea povestirii, i se cere subiectului sa-si reaminteasca in scris cat mai multe elemente din povestire.
      ► In urmatoarele 20 de minute subiectul a completat chestionarul referitor la abilitatile de redactare, scopul acestui  chestionar fiind sporirea credibilitatii testului.
      A urmat faza de pregatire pentru sarcina tastei „ALT”, subiectii primind instructiuni stricte si amanuntite:
      - de a tasta fiecare litera care apare pe ecranul notebook-ului;
      - de a nu apasa tasta ALT, deoarece declanseaza distrugerea programului, respectiv pierderea datelor din soft;
      - de asemenea, subiectii au fost incurajati sa utilizeze ambele maini, pentru a acumula un numar cat mai mare de puncte.
      Ceea ce nu stie niciun subiect este ca literele prezinta trei viteze distincte de aparitie: usoara, medie si foarte repede (ratiunea acestei manipulari este data de Kassin & Kichel, 1996, care sugereaza ca viteza de aparitie coreleaza pozitiv cu inducerea falselor memorii), de asemenea, dupa un minut de tastare soft-ul se inchide automat, pe ecran aparand „Error 267: Contact Administrator”. In acest moment experimentatorul a afirmat „Ai apasat tasta ALT. Te rog sa completezi acest chestionar, in timp ce eu incerc sa remediez problema”. Chestionarul cuprinde patru intrebari care urmaresc: formarea falsei memorii, interiorizarea ei, respectiv fabularea vis-a-vis de falsa memorie.
      ►Dupa completarea chestionarului, subiectului i s-au administrat cele 20 de intrebari referitoare la povestirea GSS 2.
Subiectul a primit apoi feed-back negativ in legatura cu raspunsurile date la intrebari:
      „Ai raspuns eronat la anumite intrebari. Este necesar sa-ti mai pun inca o data intrebarile, iar de data aceasta te rog sa raspunzi cat mai acurat la ele”.
      In final, dupa ce a raspuns din nou la cele 20 de intrebari, fiecare dintre subiecti a primit explicatii referitoare la scopul si obiectivele studiului. Li s-a explicat de ce este uneori necesar procesul de deceptie in studiul stiintelor sociale. Participantii fiind asigurati de pastrarea confidentialitatii si multumindu-li-se pentru participarea la studiu.
       

Rezultate
 
►Pentru prima ipoteza am utilizat doua sisteme de calcul: Coeficientul Person şi testul t.
      - prin calcularea coeficientului de corelatie Pearson s-a obţinut o corelatie semnificativa doar in cadrul dihotomiei „scorul total de sugestibilitate T coreleaza semnificativ cu un scor ridicat in formarea falselor memorii la grupa de varsta 10-12 ani”, r (20)=0, 53;  p=0,05.
      Pentru a identifica legatura dintre  sugestibilitate si false memorii paradigma KK, testul t pentru esantioane independente a fost calculat intre rezultatele subiectiilor care admit ca au apasat tasta ALT si participantii care nu admit ca ar fi apasat tasta ALT (pentru a identifica diferentele dintre mediile celor doua grupe de varsta).

Astfel, rezultatele pentru grupa de vartsa 10-12 ani sunt:
- la participantii care admit ca au apasat tasta ALT avem un scor in care M=15,53; As=3,17; versus la participantii care nu admit ca au apasat tasta ALT avem un scor in care M =11,85 As=2, 41;  t (20)=2, 67, p=0 ,02
Avem asadar rezultate semnificative la grupul de varsta 10-12 ani, existand diferente certe intre scorurile obtinute.

Rezultatele obtinute de grupa de varsta 28-32 sunt:
-  la participantii care admit ca au apasat tasta ALT avem un scor in care M=11,181; As=4, 020; versus la participantii care nu admit ca au apasat tasta ALT avem un scor in care M=9,77  As=3,63;  t (20)= 0.81; p > 0,05 
► Pentru a doua ipoteza s-a utilizat testul t.
- s-a costatat ca intre mediile celor doua grupuri nu avem diferente semnificative t(40)=63  p> 0,05.

II. INTERPRETAREA REZULTATELOR

      Dupa cum s-a preconizat in prima ipoteza, se poate observa ca intre formarea falselor memorii si sugestibilitate (se considera rezultatul de sugestibilitate T, adica scorul total) exista o legatura, rezultatele dintre cele doua prezentand o corelatie semnificativa (mai ales la grupa de varsta 10-12 ani). Scoruri ridicate la GSS 2 au fost asociate cu performate ridicate in formarea falselor memorii, (in baza paradigmei KK, 1996), astfel incat scorurile la sugestibilitate ale participantilor care au admis ca au apasat tasta ALT au fost mai mari decat media scorurilor la GSS2 a participantilor care nu au admis implementarea falsei informatii.
      Aceste rezultate sunt in concordanta cu cele obtinute de Reinad Beidas (2003), conform caruia sugestibilitatea poate fi considerata un factor predictibil in formarea falselor memorii. In cazul studiului de fata, sugestibilitatea este un factor predictiv in formarea falselor memorii in randul copiilor mai exact la grupa de varsta 10-12 ani.
      Din pacate, in bibliografia de specialitate nu se cunoaste pana in prezent un mecanism cognitiv concret care sa explice formarea falselor memorii in baza paradigmei KK. Este cert ca o implicatie importanta ii revine compliantei sociale (Kassin & Kiechel, 1996; Reinad Beidas, 2003). Complianta fiind ratiunea in baza careia participantii admit ca au apasat tasta ALT. Este posibil ca aceasta complianta sa se dovedeasca a fi o falsa memorie.
      O intrebare de referinta este ce mecanism de legatura se intrepatrunde intre  complianta sociala si falsele memorii. Doua explicatii posibile pot fi: disonanta cognitiva (Festinger, 1957) sau perceptia sinelui (Bem, 1967). Aceste mecanisme pot sa-i determine pe participanti sa afirme ca au apasat tasta ALT, respectiv sa-i convinga de acest fapt. O a treia explicatie poate implica „monitorizarea sursei” (Johnson, 1993). Odata ce un subiect admite ca a apasat tasta ALT, ulterior poate fi sigur deoarece este in incapacitate de a-si reaminti sursa informatiei. Succint putem conchide asupra faptului ca, complianta sociala reprezinta punctul de start in declansarea mecanismului cognitiv de formare al falselor memorii.
      Rezultatele acestui studiu indica faptul ca in baza compliantei sociale sugestibilitatea este un factor important in a prezice daca da sau nu un participant va forma o falsa memorie. Sugestibilitatea in general este definita ca o senzitivitate fata de interpretarea gresita a informatiei (Gudjonsson, 1984). Indivizii se diferentiaza prin diferiti factori ai sugestibilitatii care includ: inteligenta (Gudjonsson, 1988), dezirabilitatea sociala (Gudjonsson, 1983), memoria (Gufjonsson, 1987), complianta (Gudjonsson, 1989), disocierea (Eisen et al. 2001). Principalii determinanti ai sugestibilitatii in experimentul de faţa sunt: acceptarea, disocierea si complianta. Putman (1997) a investigat gradul de disociere si memoria la oameni, atribuind procesul de disociere persoanelor nesigure si fara o imagine de sine stabila. El a demonstrat ca indivizii cu un nivel de disociere crescut prezinta o slaba incredere in propria memorie, ceea ce le amplifica vulnerabilitatea in interpretarea eronata a informatiilor (Eisen, 2001).  Aceasta lipsa de incredere este relevanta pentru paradigma KK. Un participant cu un nivel crescut de disociere poate prezenta o slaba incredere in propria memorie si sa formeze o falsa memorie, admitand ca a apasat tasta ALT. Ceilalti doi factori implicati in studiu sunt considerati acceptarea si complianta sociala. Acceptarea fiind definita ca o disponibilitate fata de alti indivizi (Eisen, 2001). Complianta este un factor de baza in formarea acestui tip de memorie, falsa memorie admite Loftus (1997). Acesti factori sporesc credibilitatea legaturii dintre sugestibilitate si sarcina paradigmei KK.   
      De asemenea, trebuie facuta  urmatoarea mentiune: majoritatea participantilor de 10-12 ani si o buna parte din cei de 28-32 de ani au confirmat ca au apasat tasta ALT, dar nu avem confirmarea ca ei au si interiorizat sau au crezut in mod cert acest lucru. Consider ca in analiza trebuie implicat si conceptul de asumare a responsabilitatii fata de un act de conduita. Asumarea responsabilitatii in distrugerea soft-ului unui notebook este calitativ diferita de asumarea unui act de crima. Motiv care confirma importanta unor studii viitoare mai aprofundate si diversificate.
      Din analiza datelor se constata ca intre cele doua grupe de varsta, 10-12 ani si 28-32, exista diferente usor sesizabile. Chiar daca acestea nu confirma cu certitudine a doua ipoteza a studiului, ele exista intr-o oarecare masura. O explicatie a motivului pentru care copii sunt mai predispusi la formarea falselor memorii este datorata perceptiei pe care o au  asupra experimentatorului, acesta fiind o persoana cu un segment anume de autoritate. Obedienta fata de o autoritate este un fenomen dovedit in psihologie (Milgram, 1974, Cialdini, 1993); oamenii cu predispozitie copii au o tendinta in a accepta persoanele autoritare, in special datorita statutului pe care acestea il detin. Asadar, este relevant de notat pentru studiul de fata ca: copii au o tendinta in a vedea adultii ca figuri autoritare (Piage, 1965) si participantii la experimente psihologice au o tendinta de a vedea in experimentator (cercetator, om de stiinta) o figura autoritara (Milgram, 1974). Aceasta tendinta spre obedienta poate fi un posibil factor explicativ al diferentierii dintre cele doua grupe de subiecti.
      Cu certitudine un complice al experimentatorului si unele dovezi false pot sa imbunatateasca diferentele dintre copii si adulti, sau chiar sa genereze un numar mai semnificativ de subiecti care dezvolta false memorii.
      In final, un rol important ii revine si experientei in utilizarea calculatorului, participantii cu experienta in domeniu detin bune abilitati de redactare si cunosc bine tastatura, de aceea ei vor urmari sa tasteze cat mai multe litere (prevaland cantitatea) din cele care apar pe ecran; participantii incepatori sunt interesati mai degraba de calitatea rezolvarii. La incepatori s-a constatat o tergiversare in cautarea literelor pe tastatura si o atentie deosebita atribuita fiecarei taste apasate. De aceea, pentru cercetarile viitoare, un criteriu variabil il poate reprezenta experienta in tastare si redactare.        
      

III. CONCLUZII SI IMPLICATII

      Probabil cele mai importante contributii ale acestei cercetari sunt aduse psihologiei judiciare si criminalistice. Indeosebi a situatiilor care necesita o confesie sau marturie corecta, care trebuie sa evite orice sursa de false memorii, care implicit  pot genera false pedepse. In acest sens este interesanta pozitia justitiei americane care prefera sa lase in libertate zece vinovati decat sa priveze de libertate un nevinovat.
       Dar, conform tendintelor recente din psihologie, si in special din domeniul memoriei autobiografice, contributiile studiului sunt relevante si in aceasta directie. Astfel, printre factorii care raspund de distorsiunile memoriei se numara: schemele cognitive, stresul, informatiile posteveniment,  strategii de reactualizare, iar pentru viitor am putea integra si factorul sugestibilitate, cel putin in cazul copiilor. Dar pentru o astfel de implicaiie sunt necesare si alte studii experimentale de acest gen.
      Printre limitele cercetarii se numara faptul ca in studiu s-au introdus mai multi participanti de gen feminin pentru grupa de vartsa 28-32 de ani, Tousignant (1984) dovedind ca rata de sugestibilitate variaza in functie de gender. Astfel, o replicare in care grupele experimentale de subiecti sa satisfaca o diferentiere in functie de gender este absolut utila.
Pentru studiile viitoare ar fi interesant ca printre variabilele criterii sa fie prezente atat experienta la calculator a subiectilor cat si nivelul acestora de scolarizare, cu precadere pentru subiectii de varsta adulta.
      De asemenea, nivelul de interiorizare a vinei si fabulatiile legate de aceasta ar putea constitui modalitati ale variabilelor dependente, in astfel de situatii pronuntandu-se cu superioritate implicatii ale falselor confesii/marturii.

Multumiri d-nei Lect. univ. dr. SZENTAGOTAI TATAR AURORA pentru activitatea de monitorizare a cercetarii.

Consideratii finale

      Intrebarea care persista este daca astfel se formeza aceste amintiri care reusesc sa ne modifice credintele si conceptiile noastre despre trecut si implicit pe cele despre prezent?
      Cert este ca falsele memorii exista si nu pot fi negate sau trecute cu vederea, ratiunea in baza careia este indicat sa analizam cat mai acurat activitatea noastra ca specialisti (sau pseudospecialisti) in domeniul psihoterapiei.
      Din pacate un mecanism cognitiv, concret, de formare al acestor false memorii nu este cunoscut pana in prezent (considerandu-se resonabile complianta sociala si obedienta), dar ramane o provocare pentru cercetarile viitoare.
      Daca se continua cercetarile in acest domeniu, este important sa acordam atentia cuvenita informatiilor deja obtinute: specialistii din domemiul psihiatriei, psihologiei si a altor stiinte, trebuie sa constientizeze cat de usor pot ei sa biaseze (la clienti/pacienti) reamintrea evenimentelor din trecut si nevoia impedioasa de a controla situatiile in care imaginatia este utilizata drept “catalizator” in reamintirea evenimentelor despre care se presupune ca au fost uitate.

BIBLIOGRAFIE:

Beidas, R. (2003). Individual Diferences in the formation of false memories: Is sugestibility a predictive factor? Colgate University Journal of the Sciences.
Bower, B. (1996). Remembrance of Things False. http://www.sciencenews.org
Conway, M., Gathercole, S. & Cornoldi, C. (1998) Theories of Memory, Volume II. Psychologycal Press.
Dafinoiu, I. & Vargha, J-L. (2003). Hipnoza clinica, tehnici de inductie. Ed. Polirom . Iasi.
Domuţa, A. (1997). Depozitiile martorilor-distorsiuni de reactualizare si sugestibilitate Interogativa. Lucrare de Licenta.
Forrest, D. K., Wafkins, T.A & Miller, L.R. (2002). The role of preexisting stress on false confessions: An empirical study. The journal of credibility assessmnts and witness psychology. Vol. 3, no. 1, pp. 23-45.
Gazzaniga, M. (2000). Talking about Memory. http://cogweb.ucla.edu
Goodman, G.S., Batterman-Faunce, J.M, Schaaf, J.M. & Kenney, R. (2002). Nearly 4 years After an event: children eyewitness memory and adults perceptions of children accuaracy Child Abuse & Neglect 26 (2002) 849- 884.
Geddie, L., Fradin, S. & Beer, J. (2000). Child characteristics which impact accuracy of recall   And suggestibility in preschoolars: is age the best predictor? Child Abuse and Neglect Vol. 24, no.2, pp. 223-235.
Hayes, K.B. & Delamothe, K. (1997). Cognitive interviewing procedures and suggestibility in children recall. Journal of applied Psychology. Vol.82, no. 562-577.
Henkel, MM, L. A. & Johnson, M. K. (1997). Evaluating characteristics of false memories: Remember/ known judgments and memory characteristics questionnaire copmared. Memory & Cognition. 25 (6), 826- 837.
Higham, P. A. & Wayne. T. R. (1996). Commentary on Memon & Stevenage on Witness - Memory. Analyzing states of consciousness during retrieval as a way to improve the Cognitive interview. Vol. 7. issue 17. article.4.
Horselenberg, R., Merckelbach, H. & Josephs, S. (2003). Individual differences and false confessions: A conceptual replication of Kassin and Kiechel (1996). Psychology, Crime & Low, 2003, vol. 9, pp. 1-8.
Kassin, M. S. & Kiechel. K (1996). The social psychology of false confesions: Compliance, Internalization, and Confabulation . Psychology Sciences, 7, 125-128.
Kassin, M.S. & Gudjonsson, G.H. (2004). The Psychology of Confessions. Psychological Sciences in the Public Interest. Vol. 5, no. 2.
Kreiner, D.S., Zane, P., Gross, A.M. & Appley.L.K (2004). False Recall Does Not Increase When Words are Presented in a Gender-Congruent Voice. JASNH, vol. 3, 1-18.
Laney, C., Morris, E.K. & Loftus, E. (2005). False memories about food can lead to food avoidance. Social Cognition, vol. 23. no. 1, pp. 11.34.
Lindsay, D.S. & Don Read, J. (2004). Adults memories of long- past events. Routledge and Psychology Press.
Loftus, E. &  Hoffman. H.G. (1989). Misinformation and Memory. The creation of new Memoris. Journal of Experimental Psychology: General 118.
Loftus, E. (1996). Memory Distorsion and False Memory Creation. Buletin of the American Academy of Psychiatry and the Law, 24 (3), 281- 295.
Loftus, E. (1997). Creating false memories. Scientific American, vol 277, p 70-75.
Loftus, E. (1998). The price of Bad Memories. Skeptical Inquirer, 22, 2324.
Lyon, T.S. (2001). Let not exaggerate the Suggestibility of children. Court Review.
McDermott, K. B. & Chan, J.C.K. (2003). False memories. Learning & memory (pp.145-147) New York: MacMillan.
Miclea, M. (1999). Psihologie Cognitiva: Metode teoretico-experimentale. Ed. Polirom. Iasi
Munger, D. (2005). Explaining how the brain creates false memories. Cognitive Daily.
Munger, D. (2005). Mood and Memory. Cognitive Daily.
Mazzoni.G.I.A., Loftus, E. & Kiercsh Irving (2001). Changing Belifs About Implausible Autobiographical Events a little Plausability goes a long way. Journal of Experimental Psychology. Vol. 7, no. 1, 51-59
Noveck. I.A. (2001). When children are more logical that adults: Experimental investigations of scalar implicature. Institut des Scientes Cognitives Lyon, France.
Park, S.M. (1997). False Memory Syndrom: A feminist philosophical approach. Hypatia. Vol. 12, number 2.
Radu, I. et colab. (1991). Introducere in psihologia contemporana. Ed. Sincron.
Radu, I. et colab. (1993). Metodologie psihologica si analiza datelor. Ed. Sincron.
Redlich, A.D. & Goodman,  G.S. (2003). Taking responsibility for an act not committed: The influences of Age and Sugestibility. Law and Human Behaviour, vol. 27, no. 2
Reinolds, J., Mcdermott, K. & Braver, T. (2005). A direct Comparison of Anterior Prefrontal Cortex Involvement in Episodic Retrieval and Integration. Cerebral Cortex, Advaces   access publication. 
Riegler, A. (2005). Constructiv Memory. Kybernetes vol. 34, nos. ½, 2005, pp. 89-104.
Roediger, H. & Mcdermott, K. (1995). Creating False Memories: remembering words not presented in list. Journal of Experimental Psychology: Learning, memory cognition. Vol. 21. no. 4, 803-814.
Roediger, H. & Mcdermott, K. (1996). False perception of false memories. Journal of Experimental Psychology: Learning, memory and cognition. Vol.22, no. 3, 814-816
Roediger, H. & Mcdermott, K. (1999). False alarme about false memories. Psycological Review. Vol. 106, no. 2, 406-410.
Simon, J.M. (1995). The false memory, movements remedy for a nonexistent problem. Moving Forward, Vol. 3, no. 3, pp. 1, 12-21.
Sprinmeier, F. & Wheeler, C. (2005). The science of mind manipulation by psychological Programing methods. The sciences of mind manipulation.
Schacter, D. (1996). Searching for memory: the brain, the minde, and the past. Basic Books, New York.
Scullin, H. M., Kanaya, T. & Ceci, S. (2002). Measurement of Individual Differences in Children Suggestibility Across Situation. Journal of Experimental Psychology. Vol 8.
Scullin, H. M. & Ceci, S. J. (2001). A suggestibility scale for children. Personality and Individual Differences 30, pp. 843-856.
Sutton, J. (2004). Standford encyclopedia of philosophy. http://plato.standford.edu
Thomas. T.J.N. (2002). The false dichotomy of imagery. Behavior and brain sciences 25, 211.
Tulving, E. & Craik, F. I.M.(200). The Oxford Handbock of Memory. Distorsion of memory Oxford University Press.
Watson, J., Kathleen, B., McDermott & Balota, D. (2004). Attemption to avoid false memories  in the Deese/ Roediger-McDermott paradigme: Assesing the combined influence of practice and warnings in young and old adults. Memory & Cognition 32 (1), 135-141
Memory Distorsion Philosophie. http://peufeu.free.fr.
Reconstructive Memory. http://pages.slc.edu
Newly validated test of preschoolers sugeestibility may prove useful in legal investigation http://www.apa.org
Tricks memory plays. http://witnessmemoryandtheJFKassassination.htm