Autor: psihoterapeut Gina Chiriac

Dragostea adevarata este drumul spre un ideal comun. De multe ori insa, acesta este intrerupt atunci cand se intersecteaza cu drumurile interioare ale fiecaruia. Uneori, unul dintre parteneri se indreapta spre el insusi. Dragostea conjugala, spre deosebire de dragostea in afara casatoriei, este mai putin spectaculoasa, dar in mai mare masura lucida si profunda. Este mai putin tulburatoare emotional, dar nu mai dramatica prin procesul metamorfozelor creatoare, ale rolurilor si comportamentelor.
In cartea „Elemente de psihologie a cuplului“, psihologii Iolanda si Nicolae Mitrofan descriu pe larg diferentele dintre cele două tipuri de dragoste, cea din afara casniciei si cea din interiorul ei. Aparenta in iubire capata astfel o diversitate de manifestari si formule comportamentale care contureaza anumite stiluri si tipuri de parteneri.

Exista tipul sotului laudativ si admirativ care manifesta o tandrete demonstrativa pe scena sociala, in grupul de prieteni, rude sau cunoscuti, ceea ce nu-l impiedica in intimitate sa fie ostil, posac, indiferent fata de sotie. Sotia excesiv de supusa, docilă, desi mimeaza necesitatea si satisfactia primirii unui sprijin si a unei protectii afective din partea acestuia, decide si actioneaza de cele mai multe ori independent. Deseori joaca partitura indragostitei, dar disimuleaza egoismul, imaturitatea si incapacitatea de a iubi real. Iubirea de fatada, afisata demonstrativ, prin gesturi conventionale, plictisitoare, devine obositoare, lipsita de sens si de substanta. Partenerii angajati in jocul interactional al iubirii aparente prezinta de obicei anumite structuri de personalitate nepregatite pentru acest tip de comuniune completa si matura cum este casatoria.

Iubirea tranzitorie

Iubirile tranzitorii, sau sindromul „Don Juan“, le manifesta personalitatile cu o mare sensibilitate la stimulii erotici din jur, mereu in cautare de inedit si de schimbare, de nevoie de experimentare, insatiabilii afectiv, cu o curiozitate erotica peste medie. Aceste persoane manifesta carente pe planul stabilitatii si profunzimii sentimentelor, stilul de dragoste conturat fiind instabil si superficial. Iubirile egoiste constituie alta fateta a posibilei aparente a acestui sentiment. Partenerul care „iubeste“ egoist manifesta o veritabila tendinta de dominare, autoritarism, orgoliu excesiv, iubindu-l pe celalalt doar daca acesta devine lut modelabil dupa bunul plac al partenerului tiran. Dispare principiul simetriei si egalitatii in cuplu.

Iubirea-compromis

Iubirea-compromis este o forma frecventa de iubire aparenta si se manifesta, de obicei, dupa consumarea unei vieti conjugale relativ indelungate. Aceste cupluri, desi in aparenta duc o viata conjugala in frustratii reciproce, insatisfactii si ostilitati, incearca sa salveze aparenta iubirii de dragul copiilor, al casei, al functiilor sociale. Concesia afectiva pe care unul dintre parteneri o face celuilalt reprezinta un compromis. Sotia mimeaza indiferenta fata de escapadele sotului „pentru a pastra copiilor tatăl“, sotul iarta raceala sotiei „pentru a avea copiii mama“. In cuplurile scindate psihologic si sexual, iubirea-compromis mascheaza necesitatea mentinerii unor relatii materiale bine consolidate, imposibilitatea partenerilor de a renunta la obiceiurile si normele convietuirii sociale statuate. Teama de judecata sociala, „de gura lumii“, de oprobriul public, actioneaza ca o parghie de mobilizare a resurselor cuplului in sensul mentinerii sale pe traiectoria iubirii aparente. Astfel se contureaza si apar vietile paralele sau cooperarea formala pe parametri economici, sotii devenind colaboratori co-interesati, lucizi, eficienti pentru a nu fi nevoiti sa petreaca prea mult timp impreuna.

Iubirea incompleta

Iubirea incompleta este alta forma a iubirii aparente, in care unele dintre formele de comunicare si interactiune sunt amplificate sau diminuate excesiv. In astfel de cupluri fie ca se dilata rolul relatiei cerebrale in dauna celei sexuale, fie lucrurile se petrec invers. Exista soti hiperlucizi care comunica bine in planul ideilor, conceptiilor, actiunilor si intereselor comune, dar se bucura mai putin sau deloc de comuniunea erotica, sexuala. Exista si celalalt pol, in care sotii au o viaţa sexuala implinita, dar au serioase dificultati in planul aspiratiilor comune, al sferei de interese si conceptiilor despre viata. In ambele cazuri, plictiseala este pericolul care determina disfunctii ale cuplului provocand devitalizarea casniciei. Primul pas pentru imbunatatirea vietii de cuplu este diagnosticarea relatiei. Avand cateva indicii ale falselor ipostaze ale iubirii in cuplu, putem incerca sa facem primul pas spre o noua abordare a relatiei pe care o traim alaturi de partenerul de viata pe care ni l-am ales.