Autor: Urtila Camelia, student A.R.P.I.

Ce-am invatat in acest lung si dureros si frumos periplu al meu prin psihoterapia integrativa?

In primul rand am invatat sa ma descalt, sa-mi asez frumos pantofii la usa... atunci cand insotim pe cineva in relitatea lui, bine este sa ne lasam „incaltamintea afara”.

Am mai invatat sa-i spun vanzatoarei - ajunge! atunci cand eu, desi ceream 2 kg de cartofi, ma trezeam platind pentru 3. Da, din psihoterapia asta integrativa eu am invatat sa spun clar si raspicat ca vreau doar 2 kg de cartofi, nu mai mult.

Am invatat ca emotiile care ma copleseau si inca ma coplesesc, nu vin de nicaieri, le-am aflat lacasul si stiu acum unde sa ma duc sa „dau de gongi” - nu ca sa le starpesc, ci ca sa le recunosc si sa le stapanesc, prin simpla intelegere a faptului ca totul e in mintea noastra, ca felul distorsionat in care privim, vai noua, lucrurile, dublat de un sir nesfarsit de vorbe pe care ni le tot spunem, fara sa stim cat rau ne facem prin asta, creaza tot acest hatis emotional  prin care ratacim... si ratacim...si ratacim.

Am invatat despre faptul ca ducem cu noi povara principiilor parinrilor nostri, m-am cutremurat sa aflu si sa recunosc in mine adevarul potrivit caruia ii purtam incrustati in noi pe parintii care ne-au ranit cu indiferenta, posesivitatea, perfectionismul lor, mai mult, putandu-se merge pana acolo incat sa ne identificam cu cei de care am dorit sa ne delimitam.

Am invatat, cu asta ar fi trebuit sa incep, ca nu exista terapie acolo unde nu exista o relatie terapeutica. Am invatat cum ca nu poate fi ordine pana nu invatam ce-i cu haosul, ca nu poate fi liniste pana nu trecem prin valea plangerii. Ma opresc pentru ca un gand nu-mi da pace... ma tot intreb, desi cu usurinta relatez ce-am invatat, AM INVATAT EU OARE CEVA?... SAU DOAR AM AFLAT DESPRE...