Autor: Maria Stirbu, student A.R.P.I.

Sunt multe lucruri de spus; foarte multe si imi e teama sa nu uit ceva. Voi incepe cu faptul ca aveam niste asteptari de la acest curs. Mari si multe. Cursul nu mi le-a implinit. Mi le-a depasit cu mult. A avut asupra mea efecte la care, sincer, in momentul in care am intrat in sala de curs, nu prea indrazneam sa sper.

Cred ca cel mai important lucru pe care il avem noi, ca oameni, suntem noi insine. Propria mea fiinta este cel mai pretios dar pe care l-am primit. M-am inscris la acest curs ca sa pot ajuta oamenii pentru care viata nu mai reprezenta ceva pretios, frumos, ci un chin, un calvar pe care  ajungeau sa-l considere greu de indurat. Imi doream din tot sufletul sa pot ajuta oamenii si în sala de curs am invatat ca primul om pe care este important sa il ajut sunt eu insami. N-am sa pot ajuta pe nimeni daca nu incep cu mine. Responsabilitatea fata de un  suflet care vine sa iti ceară ajutorul este uriasa si nu poti intra in relatia terapeutica pentru a ajuta pe cineva daca tu esti un pahar cu apa tulbure si numai apa de izvor potoleste setea. Nu eram atat de bine cum credeam. Crezusem ca stiu ce inseamna sinceritatea, acceptare de sine, inteligenta emoţionala, empatia... M-am trezit din nou in clasa I, de data asta in clasa I a devenirii mele ca OM. Am invatat lucruri pe care credeam ca le stiu, lucruri pe care le uitasem... A fost greu, frumos, dureros... Si la fel este si in continuare; sa nu credeti ca am terminat!

              Cursul de psihoterapie integrativa m-a invatat ce inseamna sa privesc cu adevarat in mine, sa ma accept cu adevarat, sa ma iubesc, sa iubesc viata si sa ma bucur cu toata fiinta mea de un rasarit de soare, de mirosul ierbii, de mirosul ploii...

Aici, in sala de curs, am invatat sa privesc cu adevarat, sa traiesc cu adevarat, sa iubesc cu adevarat, sa iert, sa uit, sa sper, sa ma bucur. CU ADEVARAT ! M-a conectat la realitate, la mine, la oamenii si la toata suflarea de viata care ma inconjoara. M-a redat pe mine mie si as incepe cursul de la capat fara sa ezit, daca ar fi cazul. Cum sa nu o fac, cand, invatand sa ma deschid catre mine insami, m-am deschis catre lumea intreaga? Familia ma intelege mai mult, eu imi inteleg familia, am capatat prieteni, si, foarte important, am capatat posibilitatea unor relatii sincere, reale, autentice, cu mine insami si cu oamenii cu care vin zilnic in contact.