Autor: Camelia Urtila, student A.R.P.I.

Am invatat ca nu pot INTALNI decat  INTALNINDU-MA;

Am invatat ca nu pot DARUI decat DARUINDU- MI;

Am stiut ca nu pot IUBI decat IUBINDU-MA. In acest anevoios drum de formare m-am intalnit, de fapt, cum sa va spun, nu am mai putut ocoli acest adevar...si-am plans, caci nimeni nu ma invatase cum sa ma iubesc.

Am invatat sa inaintez, in ciuda tuturor fricilor mele, putin  cate putin, spre ...da, nu-s vorbe goale, pulsez in fiecare cuvant pe care-l spun, spre mine insami.

Am invatat sa ascult...ascultandu-ma...

Port in mine tot ce-am auzit aici...este ca si cand, otravita fiind, cineva mi-a injectat un antidot in vene, care se plimba nestingherit acum, curatind, luminand, dand un alt inteles lucrurilor...

Este cum spune Sorescu in poezia asta:

Ai intrat in inspiratia mea de astazi

Ca un microb frumos,

Si sunt fericit

Fiinca imi place aerul tandru

Din jurul tau.

Acum imi vei circula nestingherita

In Univers,

Si in fiecare zi imi vei trimite

Cate o stare sufleteasca

In loc de scrisoare.

Cred ca uneori voi fi trist

Ca un elefant otravit de un fluture,

SI TE-AS DA AFARA

Dar nu voi sti unde sa te gasesc:

Tu imi vei fi cand intr-o mana,

Cand intr-un ochi, ori pe frunte,

CAND INTR-UN GAND.

Ma bucur ca m-am intalnit, intalnidu-va, ca m-am intrezarit, intrezarindu-va...

Acum caii mei sunt liberi...pur si simplu le-am dat drumul...doar ei stiu sa ma duca acasa!